Despre “chipul lui Dumnezeu” în scrierile Sfântului Ambrozie al Mediolanului

Explicând noţiunea de chip al lui Dumnezeu, Sfântul Ambrozie urmează îndeaproape teologia Părinţilor răsăriteni, la care învăţătura despre chip şi asemănare ocupă un rol foarte important[1].

Pentru Sfântul Ambrozie, ca de altfel pentru toţi Părinţii răsăriteni[2], faptul de a fi creat după chipul lui Dumnezeu oferă omului şansa unei comuniuni reale cu Dumnezeu:

«Acesta se uneşte cu Dumnezeu, rămâne împreună cu Hristos, pogoară la iad şi se ridică şi liber sălăşluieşte în cer. Ascultă încă pe acela ce zice: „Iar petrecerea noastră este în ceruri” (Filip 3, 20). Oare nu este după chipul lui Dumnezeu acela întru care Dumnezeu este pururea?»[3].

Analizând versetul 26 din capitolul întâi al Facerii («Faciamus hominem ad imaginem et similitudinem nostram»), Sfântul Ambrozie îşi pune mai multe întrebări, printre care şi aceea ce înseamnă «ad imaginem et similitudinem nostram»?[4], care primeşte răspunsul cel mai elaborat. Mai întâi, Episcopul Mediolanului subliniază faptul că omul nu este chipul lui Dumnezeu, ci doar este făcut după chipul lui Dumnezeu, pentru că doar Mântuitorul Iisus Hristos este chip al lui Dumnezeu[5]. Doar Cel Care este Dumnezeu adevărat deofiinţă cu Tatăl poate fi numit chip al lui Dumnezeu:

«Chipul lui Dumnezeu este putere şi nu slăbiciune, chipul lui Dumnezeu este dreptate, iar înţelepciunea este dumnezeiască şi dreptatea veşnică. Chipul lui Dumnezeu este doar Cel ce a zis: „Eu şi Tatăl , Una suntem” (In 10, 30), o astfel de asemănare având cu Tatăl, având unitatea dumnezeirii şi a plinătăţii»[6].

Şi întru-cât aceste atribute sunt doar ale lui Dumnezeu, omul nu poate fi decât după chipul lui Dumnezeu, nu şi chip al lui Dumnezeu:

«Dacă înţelegem chip, să vedem după chipul; omul nu este chip al lui Dumnezeu, ci este făcut după asemănarea Sa. Altul este chipul lui Dumnezeu nevăzut: Primul Născut Creatorul universului, prin Care s-au făcut toate. Acela nu este după chip, ci chip; tu nu eşti chip, ci după chip»[7].


Episcopul Mediolanului vede în Deuteronom 15, 9 o aluzie la obligaţia omului de a păstra chipul lui Dumnezeu în el însuşi, chip care nu este altcineva decât Mântuitorul Iisus Hristos. Omul este dator să păstreze chipul lui Dumnezeu, fiind creat după acest chip[8].

Sfântul Ambrozie spune că doar sufletul, nu şi trupul omului este după chipul lui Dumnezeu[9], totuşi şi trupul se face părtaş învierii[10]:

«Dar carnea nu poate fi după chipul lui Dumnezeu, ci sufletul nostru, care este liber şi rătăceşte ici-acolo în cugete şi gânduri împrăştiate, care pe toate le cercetează cugetând la ele […]. După chipul lui Dumnezeu este acela ce este preţuit nu după puterea trupului, ci după puterea minţii»[11].

Creştinul trebuie să releve chipul lui Dumnezeu din el, prin faptele lui; altfel spus, faptele lui trebuie să fie conforme cu starea lui de creştin, cu starea lui de a fi făcut după chipul lui Dumnezeu. A fi după chipul lui Dumnezeu devine deci normă morală de făptuire pentru orice creştin[12]. În De mysteriis, Sfântul Ambrozie vorbeşte în mod clar despre această datorie:

«Şi faptele tale să strălucească şi să pună în lumină chipul lui Dumnezeu, după al Cărui chip ai fost făcut»[13].

Creştinul poate trăi după chipul lui Dumnezeu, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos, chipul lui Dumnezeu, trăieşte în el.

Chipul lui Dumnezeu din om poate fi pierdut prin păcat, ceea ce a şi făcut Adam[14]. Omul, creat după chipul lui Dumnezeu, nu ar fi trebuit să moară, a fost creat nemuritor; dacă el îşi supunea voia sa întru totul lui Dumnezeu, el nu ar fi murit[15]. Pentru a păstra chipul lui Dumnezeu, omul trebuie să evite răul[16] şi să fugă de tot ceea ce este al lumii acesteia[17]:

«Să ne ferim, aşadar, ca nu cumva pe acest om, adică pe νοῦς, acea femeie, adică patima, să-l moleşească amăgindu-l şi înşelându-l cu desfătarea simţurilor şi robit să-l atragă la legile şi hotărârile sale. Să fugim de desfătare ca de şarpe, căci ea are multe meşteşuguri, mai ales în om»[18].

Învăţătura Sfântului Ambrozie despre păcat este determinată de învăţătura sa despre natura umană, care, în ochii lui, este identică cu noţiunea de perfecţiune[19]. Atât timp cât Adam a trăit potrivit naturii sale, el a rămas perfect. Principalul efect al căderii în păcat, a fost o schimbare nu atât în locul în care se afla Adam, ci mai degrabă în personalitatea lui[20]. A trăi conform naturii înseamnă, pentru Sfântul Ambrozie a trăi după legea lui Dumnezeu:

«A trăi după natură, în a cărei instituire şi rânduială este legea lui Dumnezeu»[21].

Astfel expresia «qui vivit secundum naturam» pare a fi identică în învăţătura Sfântului Ambrozie cu «qui meminit se ad imaginem dei factum»[22].

După pierderea chipului lui Dumnezeu din om, Dumnezeu îl trimite pe Fiul Său ca să-l ridice pe acesta din starea în care căzuse:

«Hristos a murit pentru noi, ca să învieze pentru noi. S-a coborât până la şubrezenia noastră, ca să ne ridice»[23].

Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, pentru ridicarea lui din păcat trebuie să-L urmeze pe Acela al Cărui chip îl poartă, pe Mântuitorul Iisus Hristos. A-l urma pe Hristos nu înseamnă altceva decât împroprierea Cuvântului în propria persoană[24].


[1] Baziel MAES, La loi naturelle selon Ambroise de Milan, Editrice Pontificia Università Gregoriana, 1967, p. 67.

[2] Cf. şi Ştefan BUCHIU, „Aspecte antropologice în apologetica ortodoxă”, în STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI, THEOLOGIA ORTHODOXA, XLIV (1999), 1-2, pp. 143-146.

[3] «quae Deo jungitur, Christo adhaeret, descendit in infernum, atque ascendit, libera versatur in coelo. Denique audi dicentem: Nostra autem conversatio in coelis est (Phil. III, 20). Non est ergo ad imaginem Dei, in qua Deus semper est?»; Hexaemeron VI, 8, 45; PL 14, 275.

[4] Ibidem VI, 7, 40; PL 14, 272.

[5] «Imago est enim invisibilis Dei Filius»; Ibidem II, 5, 19; PL 14, 167.

[6] «Imago Dei virtus est, non infirmitas: imago Dei sapientia est, imago Dei justitia est: sed sapientia divina est, et sempiterna justitia. Imago Dei est solus ille, qui dixit: Ego et Pater unum sumus (Joan. X, 30); ita habens similitudinem Patris, ut divinitatis, et plenitudinis habeat unitatem»; Ibidem VI, 7, 41; PL 14, 273.

[7] «Si intelligas imaginem, videbis ad imaginem; homo enim non est imago Dei, sed ad similitudinem factus est. Alius est imago Dei invisibilis, primogenitus universae creaturae, per quem facta sunt omnia. Ille non ad imaginem, sed imago: tu non imago, sed ad imaginem»; In Psalmum David 118 expositio, X, 16; PL 15, 1405.

[8] «Scire ergo se debet sive vir, sive mulier, quia ad imaginem Dei est et similitudinem; ut animae sequatur, non corporis, pulchritudinem»; Exhortatio virginitatis 10, 68; PL 16, 356.

[9] «Anima igitur nostra ad imaginem Dei est […]; haec est ad imaginem Dei, corpus autem ad speciem bestiarum»; Hexaemeron VI, 7, 43; PL 14, 274.

[10] Ep. 39, 5, trad. rom, în PSB, vol. 53, pp. 184-185.

[11] «Non ergo caro potest esse ad imaginem Dei, sed anima nostra quae libera est, et diffusis cogitationibus atque consiliis huc atque illuc vagatur, quae considerando spectat omnia […].Ea igitur est ad imaginem Dei, quae non corporeo aestimatur, sed mentis vigore»; Hexaemeron VI, 8, 45; PL 14, 275.

[12] Cf. Baziel MAES, op.cit., p. 129.

[13] «Opera quoque tua luceant, et imaginem Dei praeferant, ad cujus imaginem facta es»; De mysteriis VII, 41; PL 16, 402.

[14] In Psalmum David 118 expositio, X, 11; PL 15, 1403-1404.

[15] «Fecit animam ut sit: creavit hominem in incorruptionem, quem ad imaginem sui fecit: sed homines a naturae munere deviantes, obnoxios fecere se morti, ut quasi terreni corrumpantur»; In Psalmum Primum enarratio, 48; PL 14, 991.

[16] «Fugiamus ergo haec mala, et exaltemus animam nostram ad illam imaginem Dei et similitudinem. Fuga malorum similitudo Dei est, et virtutibus imago Dei acquiritur»; De bono mortis V, 17; PL 14, 576.

[17] «Quicumque enim saecularia negligit, ad imaginem similitudinemque Dei propius accedit»; De Iacob II, 7, 30; PL 14, 656.

[18] «Caveamus ergo ne hominem istum, id est, νος, mulier illa, id est, passio sensuum nostrorum delectatione et ipsa decepta atque illusa effeminet, et circumscriptum in leges suas et sententiam trahat. Fugiamus delectationem sicut serpentem: multas artes habet, et maxime in homine» Ep. 45, 17; PL 16, 1145, trad. rom., p. 216.

[19] Andrew LENOX-CONYNGHAM, „Sin in St. Ambrose”, în SP, vol. XVIII (1990), p. 173.

[20] Ibidem, pp. 173-174.

[21] «Secundum naturam vivere, in cuius instituto et ordine Dei lex est»; De Abraham II, 11, 93; PL 14, 524.

[22] Cf. Baziel MAES, op.cit., p. 128.

[23] Ep. 81, 5; PL 16, 1274, trad. rom., în PSB, vol. 53, p. 313.

[24] De mysteriis VII, 48-49; PL 16, 404-405.

This entry was posted in Sfinţi Părinţi and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>