Despre vise si vedenii

“Despre vise si vedenii”- Emisiunea Cuvant pentru suflet - Trinitas TV, 19 august 2010.

Invitaţi: Pr. Dr. Ştefan ZARĂ, Pr. Alexandru DIACONU, Arhim. Dr.  Modest ZAMFIRESCU.

Partea 1

Partea 2

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Viaţa Sfântului Ambrozie în contextul religios şi politic al secolului al IV-lea

Publicat în revista Glasul Bisericii, an LXV, nr. 1-4 (36-37), ianuarie-aprilie 2006, Bucureşti, pp. 236-258.

Vezi studiul aici!

Posted in Sfinţi Părinţi | Tagged | Leave a comment

Probus şi Simplicianus – îndrumătorii Sfântului Ambrozie

Două persoane marcante au orientat viaţa Sfântului Ambrozie, una la începuturile sale, în cariera sa civilă, cealaltă de-a lungul întregului său itinerariu spiritual. Un fost proconsul al Africii, Claudius Petronius Probus, provenit din aristocraţia creştină a [image]Romei a intervenit într-o manieră decisivă în viaţa Sfântului Ambrozie. El a remarcat talentul tânărului avocat şi l-a ales consilier al său făcându-l să părăsească tribunalul. Sfântul Ambrozie devine astfel apropiatul uneia dintre personalităţile ilustre ale Imperiului, care a fost numit prefect al Galiei şi Italiei de către împăratul Valentinian I, apoi consul în 371. După câţiva ani de ucenicie, Sfântul Ambrozie a fost numit guvernator al provincei Aemilia şi Liguria şi atunci părăseşte Sirmium pentru Mediolanum. La plecarea sa, Probus i-a dat protejatului său ultimele sfaturi şi, tot după Paulin, i-a prezis alegerea lui ca episcop căci s-au despărţit prin aceste cuvinte :«du-te şi condu nu ca un judecător, ci ca un episcop»[1]. Este sigur că ei s-au reîntâlnit cu ocazia alegerii Sfântului Ambrozie în scaunul episcopal al Mediolanului, în decembrie 374. Probus a rămas prietenul şi protectorul Sfântului Ambrozie toată viaţa sa[2].

Simplicianus ocupă un loc aparte în viaţa Sfântului Ambrozie. El este atât îndrumătorul lui duhovnicesc, cât şi succesorul său. Acest preot al Bisericii din Mediolanum a avut o personalitate influentă şi totodată discretă,  căci i-a avut succesiv ca fii duhovniceşti pe Marius Victorinus, Sfântul Ambrozie şi Fericitul Augustin.

Sfântul Ambrozie a primit fără îndoială îndrumările necesare pentru botezul său de la Simpliclanus. El este unul dintre corespondenţii Sfântului Ambrozie, care a  primit cele mai multe scrisori, ce sunt, de obicei, răspunsuri la întrebări legate de problemele vieţii duhovniceşti, având ca  punct de plecare exegeza biblică. Simplicianus recunoştea implicit în ucenicul său autoritatea şi competenţa sa biblică, cerându-i adesea să-i explice câte un fragment. Sfântul Ambrozie îl apreciază pe Simplicianus ca un părinte duhovnicesc, căruia îi poartă o dragoste filială.

În anul 397, Simplicianus este prezentat ca succesorul posibil al Sfântului Ambrozie, puţin înainte de moartea sa, chiar de către Sfântul Ambrozie însuşi: «el este în vârstă, dar este bun»[3]. Şi, într-adevăr i-a urmat efectiv după moartea sa la 4 aprilie 397.

Pr. Dr. Ştefan ZARĂ


[1] VSA, 8 în PL 14, 32.

[2] Elisabeth PAOLI, „L’ entourage D’ Ambroise de Milan : approche prosopographique”, în CPE, nr. 59 (1995), p. 16.

[3] VSA, 46;  PL 14, 46.

Posted in Sfinţi Părinţi | Leave a comment

O nouă apariţie editorială

Pe data de 1 iulie va ieşi de sub tipar la Les Éditions du Cerf, în colecţia Sources Chrétiennes:

Ambroise de Milan, Jacob et la vie heureuse, traducere, introducere şi note Gérard Nauroy, Sources Chrétiennes, vol. 534, Les Éditions du Cerf, Paris, 2010, 656 pp.

Despre Iacov şi viaţa fericită (De Iacob et vita beata)[1] este alcătuită din două cărţi;  după  J. –R. Palanque, lucrarea a fost scrisă de către Sfântul Ambrozie, în jurul anului 386[2], iar după K. Schenkl şi O. Bardenhewer, în anul 387[3]. Lucrarea are la bază două predici distincte[4], aşa cum reiese şi din text: «ut ad exordia sermones hujus severtamur», «sicut legi audisti hodie»[5], în care autorul se ocupă de cartea IV Macabei, ce a circulat între cărţile anaghinoscomena ale Sfintei Scripturi. Întâlnim în scriere o serie de sfaturi practice date noilor botezaţi pentru a dobândi sfinţenia şi perfecţiunea vieţii în care s-au angajat prin Botez.

Pr. Dr. Ştefan ZARĂ


[1] PL 14, 627-670; CSEL 32/ 2, pp. 3-70; CPL 130.

[2] J.-R. PALANQUE, Saint Ambroise et l’ Empire Romain. Contribution à l’ histoire des rapports de l’ Eglise et de l’ Etat à la fin du quatrième siècle, Paris, 1933, p. 514.

[3] O. BARDENHEWER,  Patrology, the Lives and Works of the Fathers of the Church, Freiburg in Breisgau & St. Louis: B. Herder, 1908, p. 514.

[4] Ibidem.

[5] De Iacob I, V,  17; II, V, 23; PL 14, 635; PL 14, 653.

Puteţi comanda cartea aici.

Posted in Sfinţi Părinţi | Tagged | 2 Comments

Analiza izvoarelor vieţii Sfântului Ambrozie

Izvoarele principale pentru studiul vieţii şi gândirii Sfântului Ambrozie sunt înseşi operele sale, îndeosebi scrisorile, care conţin numeroase informaţii precise despre viaţa sa. El nu-şi propune să descrie viaţa şi evoluţia spirituală şi intelectuală a sa, ca de pildă Fericitul Augustin sau Ilarie de Pictavium, ci elementele autobiografice  în opera Sfântului Ambrozie sunt, totuşi, secundare şi puse în slujba unui plan precis, pentru a obţine un anumit rezultat şi efect[1].

Mai multe detalii biografice sunt oferite de izvoarele externe, care se pot rezuma practic la patru descrieri ale vieţii Sfântului, dintre care doar una este originală, şi câteva pasaje din lucrările istoricilor bisericeşti ai timpului.

Viaţa Sfântului Ambrozie [2], scrisă de diaconul Paulin de Mediolanum, fost stenograf şi secretar al Sfântului Ambrozie în ultimii trei ani din viaţă ai sfântului episcop (din 394 până în 397), este principalul izvor biografic[3]. La câţiva ani după  moartea Sfântului Ambrozie[4], Paulin a plecat în Africa pentru a administra patrimoniul Bisericii milaneze de acolo, unde îl cunoaşte pe Fericitul Augustin, pe care îl ajută în combaterea pelagienilor[5]. Fericitul Augustin a fost cel care l-a îndemnat pe Paulin să scrie Viaţa Sfântului Ambrozie, căruia Paulin i se adresează la începutul operei sale:

«Mă îndemni, cuvioase Părinte Augustine, ca precum fericitul bărbat Athanasie episcopul şi Ieronim preotul au aşternut în scris vieţile sfinţilor Pavel şi Antonie, care au locuit în deşert, şi precum Sever, sluga lui Dumnezeu, a descris-o prin cuvinte demne de încredere pe cea a cuviosului Martin, episcopul de Tours, aşa şi eu să aştern în scris viaţa fericitului Ambrozie, episcopul Bisericii din Mediolan. Dar eu nu am nici iscusinţa la vorbe, nici virtuţile acestor bărbaţi, care sunt stâlpi ai Bisericii şi izvoare ale elocinţei. Continue reading

Posted in Sfinţi Părinţi | Tagged | 1 Comment

Sfântul Niceta de Remesiana

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte asăzi pe Sfântul Niceta de Remesiana, episcop daco-roman şi ilustru scriitor bisericesc.

Viaţa şi activitatea sa au fost consemnate în scris, de către prietenului său, Sfântul Paulin de Nola (353-431). În limba română se remarcă studiile părintelui profesor Ştefan Alexe, autor al unei teze de doctorat cu titlul Sfântul Niceta de Remesiana şi ecumenicitatea patristică din secolele IV-V [1], precum şi scrierile vrednicului de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei.


[1] Pr. prof. dr. Ştefan Alexe, Sfântul Niceta de Remesiana şi ecumenicitatea patristică din secolele IV-V, Teză de doctorat, în  Studii Teologice, XXI (1969),  nr. 7-8, pp. 453-587 (şi extras, Bucureşti, 1969, 141 p).

De pe archive.org puteti descărca:

Andrew Ewbank BURN, Niceta of Remesiana: his life and works, University Press, 1905, 194 pp.

Andrew Ewbank BURN,, An Introduction to the Creeds and to the Te Deum, London, 1899,  323, pp.

În limba română avem câteva scrieri ale Sfântului Niceta traduse de către domnul lector dr. Ovidiu Pop în Sfântul Niceta de Remesiana,  Opere, traducere din limba latină, introducere şi note de lect. dr. Ovidiu Pop, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, 248 pp.

Puteţi comanda carte de aici

Alături de această lucrare semnalăm şi numeroasele traduceri realizate de către regretatul Pr. Prof. Dr. Ştefan Alexe în Mitropolia Olteniei, XXV (1973), nr. 7-8, pp. 577-588;   XXV (1973), nr. 9-10, pp. 783-787;  XXV (1973), nr. 11-12 , pp. 970-980; XXVI (1974), nr. 1-2 , pp. 63-69; XXVI (1974), nr. 3-4, pp. 294-299;  XXVI , nr.7-8 , pp. 622-628.

Posted in Sfinţi Părinţi | Tagged | Leave a comment

Petre Semen, Liviu Petcu (coord.), Părinţii Capadocieni

Petre Semen, Liviu Petcu (coord.), Părinții Capadocieni, Editura Fundației Academice „Axis”, Iași, 2009, 670 pp., ISBN: 978-973-7742-80-3

Anul 2009 a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca an comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al tuturor Părinţilor Capadocieni, în cadrul Patriarhiei Române. De aceea anul 2009 a fost marcat de numeroase conferinţe teologice, simpozioane ştiinţifice şi proiecte editoriale, dintre care subliniem editarea volumului Părinţii Capadocieni, apărut sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Semen şi a Diac. Asist. Univ. Drd. Liviu Petcu, cercetători în cadrul Departamentului de Cercetare al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași.

Volumul cuprinde studii despre viaţa, activitatea şi opera Părinţilor Capadocieni (Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa), traduceri din opera acestora şi din autorii moderni care s-au dedicat cercetării operei şi învăţăturii celor trei Părinţi, precum şi recenzii la cărtile despre viaţa şi opera acestora.

Volumul cuprinde contribuţiile celor mai importanţi patrologi din ţară, însumând 29 de autori. De asemenea, au fost incluse o serie de traduceri inedite din limba greacă veche, a unor texte care nu au mai fost traduse până acum în limba română.

Un extras de 239 pagini, cu studii integrale,  poate fi descărcat de aici.

Posted in Părinţii Capadocieni | Tagged , , | Leave a comment

Sfântul Vasile cel Mare, ocrotitorul săracilor şi al bolnavilor

pr. dr. Ştefan ZARĂ

articol publicat în Lumina de duminica, vezi aici

Sfântul Vasile cel Mare, una dintre personalităţile cele mai reprezentative ale secolului al IV-lea, a adus o contribuţie de o importanţă deosebită nu doar în organizarea activităţilor caritabile, concretizate în renumita Vasiliadă, ci şi în dezvoltarea învăţăturii Bisericii despre tămăduirea omului şi practica medicală, ca unul ce avea şi cunoştinţe medicale, deprinse la cursurile urmate în Atena. În scrierile Sfântului Vasile cel Mare, medicina apare în general ca un mijloc privilegiat de manifestare a iubirii: „Şi voi toţi care exercitaţi medicina, funcţia voastră este de a practica filantropia“ (Epistola 189, 1).



Sfinţii Părinţi considerau că medicul îndeplineşte o meserie ca oricare alta – Sf. Vasile cel Mare îl aşază pe medic între meşteşugari (Epistola 233, 1) – şi că, prin urmare, formarea sa profesională nu trebuie să fie mai religioasă decât cea a unui cârmaci de corabie şi trebuie să se facă în şcolile existente (Origen, Contra lui Cels, III, 13.).

Totuşi, medicina, având în centrul ei grija faţă de oameni şi preocuparea faţă de suferinţă, devine una dintre ocupaţiile de maximă importanţă pentru om: „Toţi cei care vă îndeletniciţi cu medicina ştiţi că chemarea voastră înseamnă grija faţă de om. Şi mi se pare că cel care pune ştiinţa aceasta înaintea tuturor celorlalte îndeletniciri, cărora îşi poate închina omul râvna, şi-a găsit judecata cuvenită şi nu s-a depărtat de ceea ce trebuie crezut; în schimb e tot atât de adevărat că de lucrul cel mai preţios dintre toate, care este viaţa, îţi vine să fugi ca de ceva dureros atunci când nu poţi reda cuiva sănătatea“ (Epistola 189).

Nu există nici o piedică în calea creştinilor de a face apel, în caz de nevoie, la medici şi de a aplica remediile preconizate de ei, după sfatul lui Isus Sirah: „Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, căci şi de el ai trebuinţă. Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă“ (Is. Sir. 38, 12-13). Sfântul Vasile cel Mare notează în acest sens: „Este o încăpăţânare să fugi complet de orice folos din cele pe care le poate aduce medicina“ (Regulile Mari, 55, IV), întrucât, chiar dacă vindecarea bolnavului se face cu ajutorul ştiinţei medicale, Dumnezeu este Cel ce dăruieşte tămăduirea omului: „În ceea ce priveşte ajutoarele artei medicale, să nu ne punem toată nădejdea pentru uşurarea durerilor numai în această artă, ci să ştim că Domnul nu va lăsa să fim încercaţi mai mult decât putem suporta“ (Ibidem, 55, II).

Vorbind despre crearea lumii, în Hexaemeron, Sfântul Vasile cel Mare arată că Dumnezeu încă de la început a făcut să răsară anumite plante, în scop terapeutic Continue reading

Posted in Articole, Sfântul Vasile cel Mare | Tagged , , , | Leave a comment